Home » D:News » Cel mai impresionant exemplu al dezvoltării omenirii: un pigment creat de omul cavernelor va fi utilizat în cucerirea spaţiului

Cel mai impresionant exemplu al dezvoltării omenirii: un pigment creat de omul cavernelor va fi utilizat în cucerirea spaţiului

Cel mai impresionant exemplu al dezvoltării omenirii: un pigment creat de omul cavernelor va fi utilizat în cucerirea spaţiului
Publicat: 17.02.2014
Un pigment utilizat în urmă cu peste 30.000 de ani în picturile preistorice din peştera Chauvet din sudul Franţei i-a inspirat pe oamenii de ştiinţă să creeze un compus care va fi aplicat pe scutul termic al sondei spaţiale Solar Orbiter, a anunţat Agenţia Spaţială Europeană (ESA), citată de AFP.

Sonda Solar Orbiter, a cărei lansare este prevăzută pentru 2017, trebuie să se aventureze într-o zonă aflată la o distanţă de 42 milioane de kilometri de Soare, unde temperaturile ajung la 520 grade Celsius, pentru a studia erupţiile şi vânturile solare.

Pentru a supravieţui, sonda trebuie să fie protejată de un scut termic din titan multistratificat, a cărui culoare trebuie să rămână stabilă pe întreaga durată a misiunii. O schimbare a proprietăţilor „termo-optice” ale ecranului de protecţie – felul în care acesta reflectă sau absoarbe radiaţia solară – riscă într-adevăr să ardă instrumentele sensibile aflate la bordul sondei.

Oamenii de ştiinţă au descoperit soluţia de care aveau nevoie în desenele oamenilor preistorici: un pigment negru din lignit, fabricat pe bază de carbon extras din oase arse.

Compusul care va fi aplicat pe ecranul termic al sondei Solar Orbiter, denumit „Soarele Negru”, este un tip de fosfat de calciu. Testele au arătat că acesta are o stabilitate foarte bună, a precizat ESA într-un comunicat.

Peştera Chauvet, descoperită în decembrie 1994, în Vallon-Pont-d’Arc în departamentul Ardèche, adăposteşte un ansamblu de peste 1.000 de desene, dintre care 425 siluete de animale, realizate în urmă cu 36.000 de ani.

Surse: Mediafax, AFP

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pavel Durov, fondatorul Telegram, susține că ar avea peste 100 de copii în 12 țări
Pavel Durov, fondatorul Telegram, susține că ar avea peste 100 de copii în 12 țări
Un miliardar a decedat într-un mod pe care nimeni nu și l-ar fi imaginat
Un miliardar a decedat într-un mod pe care nimeni nu și l-ar fi imaginat
Oamenii de știință au recreat cel mai vechi pigment sintetic din lume, albastrul egiptean de 5.000 de ani
Oamenii de știință au recreat cel mai vechi pigment sintetic din lume, albastrul egiptean de 5.000 de ani
Neanderthalienii au suferit un colaps catastrofal în urmă cu 110.000 de ani
Neanderthalienii au suferit un colaps catastrofal în urmă cu 110.000 de ani
Un mineral cu aceeași formulă ca kryptonita lui Superman se găsește într-un singur loc pe Pământ
Un mineral cu aceeași formulă ca kryptonita lui Superman se găsește într-un singur loc pe Pământ
A fost încălzirea Pământului declanșată de un eveniment cosmic acum 56 de milioane de ani?
A fost încălzirea Pământului declanșată de un eveniment cosmic acum 56 de milioane de ani?
Pentru prima dată, oamenii de știință au descoperit o nevertebrată care se ghidează după stele
Pentru prima dată, oamenii de știință au descoperit o nevertebrată care se ghidează după stele
O nouă analiză confirmă vârsta celor mai vechi urme umane din America de Nord
O nouă analiză confirmă vârsta celor mai vechi urme umane din America de Nord
10 lucruri pe care poate nu le-ai știut despre zbor, piloți sau aeronave. Dorm piloții în timpul zborurilor? Cum rezistă avioanele la fulgere?
10 lucruri pe care poate nu le-ai știut despre zbor, piloți sau aeronave. Dorm piloții în timpul zborurilor? Cum rezistă ...
Atentat terorist la bord. Neerja Bhanot, eroina care și-a sacrificat viața pentru a salva 350 de pasageri
Atentat terorist la bord. Neerja Bhanot, eroina care și-a sacrificat viața pentru a salva 350 de pasageri
Doina Ruști, scriitoare „de primă mărime în literatura de azi”, interviu de excepție la Altceva cu Adrian Artene
Doina Ruști, scriitoare „de primă mărime în literatura de azi”, interviu de excepție la Altceva cu Adrian Artene
„Podcast cu Prioritate” #76 by ProMotor – Ștefan Leonte vorbește despre comunitatea moto și mindset-ul unui motociclist responsabil
„Podcast cu Prioritate” #76 by ProMotor – Ștefan Leonte vorbește despre comunitatea moto și mindset-ul unui motociclist ...
„Speranța moare ultima” și chiar ne ajută să avem o viață împlinită, arată un studiu
„Speranța moare ultima” și chiar ne ajută să avem o viață împlinită, arată un studiu
„Lipiciul” anti-îmbătrânire repară în mod natural ADN-ul deteriorat pentru a proteja celulele creierului
„Lipiciul” anti-îmbătrânire repară în mod natural ADN-ul deteriorat pentru a proteja celulele creierului
Test de cultură generală. Care este diferența dintre limacși și melci?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre limacși și melci?
O galaxie în mii de culori, dezvăluită de astronomii de la Observatorul European de Sud
O galaxie în mii de culori, dezvăluită de astronomii de la Observatorul European de Sud
Oamenii de știință atrag atenția că schimbările climatice s-au agravat
Oamenii de știință atrag atenția că schimbările climatice s-au agravat
Un diamant al reginei Maria Antoaneta, vândut la licitație cu o sumă record
Un diamant al reginei Maria Antoaneta, vândut la licitație cu o sumă record